În plină luna august, discutând despre festivalurile la care am fost sau vom merge, luăm o pauză pentru doza săptămânală de ştiri din tehnologie, IT, ştiinţă, AI, explorare spaţială. Newsletter-ul nostru a ajuns la ediţia cu numărul 38, iar în acest Best of Tech News vorbim despre furtună provocată de NASA pe un asteroid, despre o creatură înviată după mai bine de 40.000 de ani, dar şi despre hacking-ul unei maşini Tesla, care îi face disponibile funcţiile active de obicei pe bani mulţi. Avem şi un debut local pentru Galaxy Z Fold 5 şi Z Flip 5, dar şi o funcţie mult aşteptată în WhatsApp.
Toate acestea şi alte subiecte le aflaţi în newsletter:
Ştiaţi că? Cum se pronunţă de fapt "Leica" şi de unde vine numele său? (mobilissimo.ro)
NASA a vrut să schimbe traiectoria unui asteroid şi a sfârşit pentru a declanşa "o furtună de bolovani la fel de mortală ca Hiroshima". Cum s-a petrecut asta? (gandul.ro)
Oamenii de ştiinţă au înviat un vierme care era îngheţat în permafrost timp de 46.000 de ani. Cum poţi readuce o creatură la viaţă, chiar şi una atât de simplă aflaţi chiar aici. (bgr.com)
Am tot văzut fotografii cu contrails, acele dâre lăsate în urmă de avioane, dar aceasta e prima care arată aşa spectaculos, cu un curcubeu inclus. (bgr.com)
Hackerii au deblocat funcţii ale automobilelor Tesla "închise" după paywall şi valorând aproape 15.000 dolari. (electrek.co)
În China sunt folosite drone pompier pentru a stinge incendii. Iată cum funcţionează. (twitter.com)
Samsung şi-a lansat noile telefoane pliabile în România şi mă refer aici la Samsung Galaxy Z Fold 5 şi Z Flip 5, cu un show cu Deliric, proiecţii şi surprize. (mobilissimo.ro)
WhatsApp va permite în curând conectarea a multiple conturi în aplicaţia să şi testează funcţia în beta. (mobilissimo.ro)
Cum e să trăieşti cu multiple implanturi de cipuri sub piele şi ce utilizare pot avea ele. (engadget.com)
Cum luptă FBI-ul cu cyber criminalii DDoS? (techcrunch.com)
Cum mai stăm cu lupta între Elon Musk şi Mark Zuckerberg? Unde se difuzează, când are loc, ce pregătiri mai sunt? (theverge.com)
Bonus 1: Pe lângă tablete, telefoane, laptopuri, am aruncat o privire şi asupra caştilor Sony WF-1000XM5. Premium, dar merită banii?
Bonus 2: realme 11 Pro+ şi-a primit în sfârşit recenzia mult aşteptată. Spate din piele şi camera de 200 MP la preţ bun.